A ascuns adevărul de toată lumea, chiar și de soțul ei. A murit fără să știe adevărul.
“Principalul lucru este că nu am suferit deloc”, au repetat la nesfârșit la înmormântare, iar Anya a dat din cap, deși nu a putut înțelege ce bine ar fi dacă o persoană ar muri. Ar fi fost mai bine dacă ar fi suferit și ar fi supraviețuit, de exemplu. Dar chiar și mama lui Pașa a oftat și a repetat această prostie totală.
“Ar trebui să lăsați cercelul cu mine”, a întrebat ea când s-au terminat toate aranjamentele de înmormântare și trezire. – Ești încă tânăr, trebuie să-ți aranjezi viața.
Anya și-a îmbrățișat fiul și i-a spus:
– Ce viață, Nina Stepanovna! Ajunge, am făcut deja bani.
Soacra ei știa cum a bătut – o Pashka-ea însăși a recurs la ea, s-a ascuns până când a dormit prea mult. Pashka a crezut că și – a plimbat fiul undeva-era prea mult ca nimeni altcineva. De aceea m-a bătut. Ei bine, bate, așa că iubește, a spus soacra sa.
Mulți oameni s-au gândit așa la ea, chiar și propria ei mamă a întrebat odată cine a luat nepotul ei. Și când Anya a fost jignită, a dat imediat înapoi și și-a exprimat versiunea: ce se întâmplă dacă Seryozha a fost înlocuită în spital?
Anya tăcea. Nu i-a spus soacrei sau mamei ei adevărul. Prin urmare, casa pe care bunica ei a lăsat-o ca moștenire s-a dovedit a fi foarte utilă.
“Unde te duci?” – mama era speriată. – Există doar țânțari și urși! Am studiat atât de mult, am muncit atât de mult pentru a ieși din sat! Vrei să te întorci acolo?
– Da, mamă, vreau! Serghei va fi bine acolo-aer curat, vitamine. Și sunt bine, nu văd pe nimeni acum.
Soacra mea m-a atacat la fel de bine ca și mama.
– Ei bine, lasă-mi pe Seryozha, ai milă de bătrână!” Cât timp mai am? Dă-mi o ultimă consolare înainte să mor!
Un medic a fost de acord că ar fi mai bine așa, a dat, ca să spunem așa, o binecuvântare.
Casa s-a dovedit a fi exact așa cum și-a amintit-o Anya. Mama ei a dus – o acolo doar de câteva ori în copilăria timpurie, apoi s-a oprit-s-a certat cu bunica ei. Bunica i-a scris aniei, iar mai târziu, când telefonul a fost pornit, a sunat și ea. O iubea foarte mult pe Anya, iar acum Anya îi era rușine că nu ajunsese niciodată la ea. Acum a studiat fiecare articol din casă, imaginându-și cum le ținea bunica în mâini. Îi plăcea mai ales vechea carte de rețete-erau note pe fiecare pagină în scrisul de mână al bunicii ei. Cu toate acestea, Seryozha, observând că Anya acordă o atenție excesivă cărții, a profitat de momentul în care a fost distrasă și a început să smulgă paginile din ea, să le rupă și să le arunce într-o grămadă. Anya a petrecut apoi trei ore lipindu-le împreună cu benzi subțiri de bandă adezivă, ștergându-și fața umedă cu mâneca, astfel încât lacrimile să nu cadă pe hârtia veche și textul deja stricat să nu se estompeze.
În general, știa ce o aștepta. Dar era încă greu pentru sufletul meu. La prânz, după ce a așteptat ca fiul ei să adoarmă, l-a acoperit cu perne și a intrat în pădure. Nu voia să se plimbe prin sat – hotărâse dinainte că nu va comunica cu nimeni, dar a rămâne acasă tot timpul era și insuportabil.
Mama avea dreptate-erau o mulțime de țânțari aici. Anya nu s-a gândit să ia un repelent cu ea, deși a cumpărat-o la insistența mamei sale și, în loc să se bucure de priveliștile frumoase, a luptat cu fraierii insațiabili. Poate de aceea nu a urmărit drumul și și-a pierdut drumul. Anya și – a dat seama prea târziu-a auzit o ramură pocnind, s-a uitat îngrozită în jur, amintindu-și poveștile mamei sale despre urși și nu a putut determina în ce direcție se afla satul. A devenit înfricoșător. Nu pentru el însuși, ci pentru Seryozha – este singur acolo! Dacă se trezește și nu e acasă?
A încercat să se întoarcă pe calea pe care o urmase în tot acest timp, bătând într-o direcție, apoi în cealaltă, dar toți copacii erau ca niște frați gemeni.
“Hei! Cineva! A țipat, simțindu-se incredibil de proastă.
Anya nu se aștepta la un răspuns, dar a auzit o altă crăpătură a unei ramuri și un bărbat înalt cu fața erodată a apărut în stânga ei.
“Pentru ce strigi?” – a întrebat el.
“Sunt pierdut.”
Anya și – a regretat imediat cuvintele-nu știi niciodată ce fel de persoană este aceasta. Trebuia să spun că am văzut un urs!
A râs.
“Te-ai pierdut?” E un sat la doar o aruncătură de băț distanță! De unde vii?
Anya nu avea de gând să-i spună unde locuiește.
“Sunt în vizită”, a mințit ea.
Bărbatul clătină din cap și rânji.
– Haide, te scot în oraș.
Anya s-a simțit rușinată când și-a dat seama că satul era într-adevăr foarte aproape. S-a grăbit să-și ia rămas bun, mormăind-o mulțumită bărbatului.
– Cumpărați o sticlă cu spray pentru țânțari! A sunat după ea. – Și întindeți mușcăturile cu o frunză stacojie!
Și-a amintit cuvintele lui două ore mai târziu, când brațele și picioarele îi mâncau îngrozitor. Pe pervazul ferestrei bunicii era un stacojiu întins, iar Anya a decis să verifice recomandarea.
A scos trei frunze pentru mușcături. S-a îmbunătățit, mai ales cu cele pe care nu avusese timp să le pieptene. Ei bine, ea va avea știință.
Aceste plimbări au devenit o ieșire pentru ea – nu era obișnuită să trăiască ca o reclusă, deși în ultimii ani stătuse mai ales acasă, dar mergea regulat la spital, la mama sau soacra ei și putea vorbi întotdeauna cu Pașa când nu bea. Și apoi a ajuns la punctul în care a început să vorbească cu bunica ei — ar ridica un prosop brodat și ar întreba dacă bunica ei l-a brodat singură sau L-a cumpărat de unde. Nu va dura mult și este o nebunie.
Anya s – a îmbrăcat diferit pentru plimbări acum-purta un hanorac cu mâneci lungi și blugi în orice vreme. De asemenea, s – a stropit cu un repelent din cap până în picioare, deși nu i-a plăcut acest miros înțepător, dar, din fericire, a învățat repede cum să încălzească o baie-hobby-urile tinereții ei au ajutat când ea și pașa au mers la un club turistic. M-am plimbat ziua, am aburit seara în saună și am petrecut restul timpului cu Seryozha.
Uneori totul era în regulă: picta cu respect peste mașini într-o carte groasă de colorat, citea cu ea basme despre Dr.Aibolit și despre durerea lui Fyodor. Dar au fost și zile dificile când chiar și cele mai iubite cărți ale sale au zburat prin cameră, iar creioanele s-au rupt ca niște chibrituri subțiri. Seryozha era un băiat puternic, iar Anya nu se descurca întotdeauna cu furia lui.
După ce și-a liniștit fiul cu greu, Anya a ieșit la plimbare. Era frumos și liniștit în pădure, mirosea a umezeală și gudron, iar cântatul păsărilor îmi făcea mereu sufletul să se simtă mai bine. Într-una din plimbările ei, ea l-a întâlnit pe bărbatul care o condusese din pădure la prima ei plimbare. A început să plouă în acea zi, ceea ce era de așteptat – cerul era înnorat dimineața, dar Anya a plecat oricum, purtând o haină de ploaie pentru siguranță. Și nu am avut timp să merg mai adânc în pădure, de care am încetat complet să mă tem, când l-am văzut. Stătea chiar pe pământ, strângându – și piciorul-era imediat clar că era rău. Anya a venit și a întrebat:
– Ai nevoie de ajutor?
S-a uitat în sus.
– Vai! Am căzut și cred că mi-am rupt piciorul.
“Sună pe cine?”
“Nu. Găsește-mi un băț bun, șchiopătez, nu e departe.
Anya a găsit un băț, pătat în noroi și aproape căzând, împiedicându-se peste rădăcini. Așa că s–a dus să-l vadă-nu putea lăsa un bărbat într-o astfel de situație.
Numele lui era Bogdan. Chiar locuia nu departe, de cealaltă parte a satului, nu ca ea.
– Și cu cine stai? – a întrebat el.
– La bunica, – a răspuns vag Anya.
Aparent, și-a dat seama că Anya nu vrea să vorbească și a rămas în urmă. Dar a vorbit despre altceva-a vorbit despre el însuși, despre locuitorii pădurii, despre cum s-a mutat aici acum trei ani și a trăit așa fără să se împrietenească cu nimeni. Anya a simțit că există un fel de mister în spatele tuturor acestor lucruri, dar avea și propriul ei secret, așa că nu a întrebat. Fiecare dintre ei are propriile cicatrici pe suflet, de ce să pună întrebări inutile. Dar și-a dat seama că îi plăcea. Poate că a fost prea mult timp fără un bărbat în jur sau poate scânteia a alunecat cu adevărat. Și nu numai la ea, pentru că Bogdan și-a luat rămas bun:
“Pot să te întreb ceva?” Se pare că sunt pe cârje de mult timp, poate îmi vei prelua patronajul?
Cu doar zece minute mai devreme, vorbea despre modul în care nu-i plăcea să fie dependent de nimeni și despre modul în care se ocupa singur de o varietate de dificultăți, așa că propoziția era foarte ambiguă, împreună cu opiniile sale elocvente.
“Mă voi gândi la asta, – a răspuns Anya.
Nu s – a gândit mult-seara, în loc să meargă la baie, a fugit la el. Piciorul S – a dovedit a fi strâns încordat-paramedicul a venit și a spus că este o entorsă, din fericire nu o fractură, dar totuși piciorul trebuie îngrijit. I-a dat ceai și atât, deși a privit-o în așa fel încât Anya s-a înroșit.
În loc de pădure, Anya a fugit acum la el și a fost teribil de supărată când fiul ei nu a adormit. Obișnuia să nu se enerveze în astfel de cazuri – mai devreme sau mai târziu oricum ar adormi, ce diferență a avut când să meargă la plimbare. Și acum își dorea atât de mult să-l vadă pe Bogdan, încât fiecare minut de întârziere părea o eternitate.
Aveau multe în comun. Amândoi au rămas văduvi devreme (Bogdan I — a spus secretul său-el și soția sa au plecat împreună la vânătoare, unde a murit într-un accident stupid, dar el s-a învinovățit pentru această moarte și nu s-a putut ierta), amândoi erau, de fapt, singuri, amândoi iubeau plimbările lungi. A fost mai ușor pentru ea cu Bogdan decât cu oricine înainte. Singurul lucru care a umbrit aceste cele mai bune relații din viața ei a fost Seryozha. Încă nu i-a putut recunoaște lui Bogdan că nu locuiește singură aici. La început, nu credeam că va veni ceva serios, dar apoi a fost prea târziu-Cum recunoști după o lună de relații? Poate că ar fi cerut să o viziteze, dar piciorul lui rău l – a salvat-chiar și-a luat cârje undeva, nu a putut călca pe picior.
Soacra ei a adăugat și combustibil focului-a sunat aproape în fiecare zi și a plâns, jignită că Anya a lipsit-o de ultima bucurie din viață. Și gândurile nebănuite au apărut în capul aniei – poate, într-adevăr, să-l ducă la bunica lui.…
În acea zi, totul s – a stricat-terciul gătit pentru fiul ei a ars și, în timp ce Anya scotea oala afară pentru a nu pute acasă, a reușit să-i rupă din nou cartea de rețete preferată. Apoi s-au așezat să deseneze, iar Seryozha a început să spargă creioane și, după ce a rupt totul, a cerut altele noi. Dar nu erau altele noi-chiar dacă Anya se aprovizionase cu creioane, spunându-i curioșei vânzătoare că le cumpără pentru întregul grup de grădinițe, aceste rechizite nu au fost suficiente pentru o lungă perioadă de timp. Dar când nu și-a luat-o pe a lui, fiul său a început să țipe atât de tare încât tâmplele Anyei băteau.
“M-am săturat de tine!” “Oprește-te!” a țipat ea. – Ajunge, te duc la bunica ta și locuiesc cu ea!
Inima mi s-a simțit mai ușoară dintr-o dată. Nu este nevoie să vină cu nimic și să – i explice lui Bogdan-o va duce pe Seryozha la soacra ei și toată lumea va fi fericită.
Ascunzând cartea de rețete mai sus, Anya a ieșit afară să spele tigaia. Seryozha stătea în cameră, aranjându-și mașinile de scris în rânduri paralele și întotdeauna durează mult, așa că nu trebuie să vă faceți griji.
În timp ce Anya era ocupată cu oala, se gândea la Bogdan. Și apoi, când ardeam gunoiul în baie, aruncând creioane sparte în foc. Era atât de cufundată în visele ei despre o viață viitoare, încât s-a pierdut complet în timp. Când am ajuns acasă, m-am uitat la ceas și era timpul să gătesc cina. Și Seryozha are un pui de somn după-amiază acolo, ceea ce înseamnă că îl va vedea în sfârșit pe Bogdan.
Supa se gătea deja pe aragaz când bănuia că ceva nu este în regulă – era prea liniște în casă, de parcă nu ar fi fost nimeni în ea în afară de Anya. Se uită în cameră, iar mașinile stăteau încă în rânduri îngrijite. Dar Seryozha însuși nu este acolo.
“Ieși afară!” A ordonat Anya, simțind mărgele reci de sudoare care se târăsc pe spate.
Seryozha nu a răspuns.
Ea a căutat toate locurile obișnuite unde se ascundea când sa gândit să-și verifice pantofii și windbreaker-ul. Nu existau adidași albaștri cu ancore, nici un windbreaker galben strălucitor.
Anya a început să tremure. Unde ar putea merge singur? A fugit afară și a țipat:
– Seryozha!
Liniște. A fost atât de liniștit încât urechile mele au început să sune.
Fugind din gard, Anya se uită miopic, încercând să găsească jacheta galbenă familiară. A alergat mai întâi într-un fel, apoi în celălalt, strigând cu voce tare numele fiului ei și și-a pierdut complet capul de frică. Nu s-a putut gândi la nimic și nici măcar nu l-a recunoscut pe Bogdan când s-a lovit de el șchiopătând de la pompă la casa lui.
“Anya?” – A fost surprins. “Ce faci aici?”
Tremura peste tot și abia se putea concentra pe fața lui.
– Seryozha, – șopti Anya. – Seryozha lipsește.
“Care Seryozha?” Bogdan nu a înțeles.
“Fiul meu…
Nu era timpul să ne gândim la privirea lui surprinsă și jignită, dar undeva departe, sub panica care nu o lăsa să plece, Anya a remarcat că Bogdan este puțin probabil să o poată ierta. Și nu ar fi surprinsă dacă s-ar întoarce și s-ar îndepărta, lăsând-o pe Anya singură cu durerea ei.
Dar Bogdan nu a plecat. El a întrebat ce purta băiatul, cum arăta și unde mergea de obicei. Când Anya a mărturisit, coborând ochii, că mergeau doar în pădurea din spatele casei, Bogdan a clătinat din cap și a spus:
– Acolo ar trebui să căutăm.
Amintindu-și poveștile mamei sale despre urși, panica a cuprins-o și mai mult pe Anya, așa că Bogdan a trebuit să o scuture pentru a o aduce în fire. Și apoi s-au dus în spatele casei, în pădure și aproximativ zece minute mai târziu l-au găsit pe Seryozha.
Stătea pe un copac căzut și ținea o ciupercă albă în mâini.
“Uite, Mamă, ce am găsit”, a spus el calm, de parcă nu ar fi plecat nicăieri fără permisiune.
Anya s-a repezit la fiul ei, l-a ridicat în brațe și a plâns. S – a eliberat nemulțumit-Seryozha nu i-a tolerat niciodată lacrimile.
– O voi aduce bunicii mele ca un cadou. Este o ciupercă albă. Vezi tu, el are o pălărie maro. Aș vrea să mai am un creion maro, aș putea desena o ciupercă.
Bogdan I-a dus acasă, a așteptat în timp ce ea a hrănit supa fiartă Seryozha, mai mult ca terci, și a pus-o la culcare. În tot acest timp, stătea pe verandă cu capul plecat jos, aparent gândindu-se dacă ar trebui să plece imediat, fără să aștepte explicațiile ei jalnice.
Anya nu a ascuns nimic. Mi – a povestit despre soțul ei, care încă din primele zile de căsătorie s-a arătat teribil de gelos, așa că s-a temut de el, de pastilele pe care le-a luat când a aflat despre sarcină-nu a îndrăznit să facă avort, Pașa ar fi ucis dacă ar fi aflat. Despre cum s-a născut un fiu, spre deosebire de oricine altcineva, de parcă un extraterestru ar fi fost aruncat în leagăn. Cum a mers la medici, încercând să-și dea seama ce nu este în regulă cu el, cum un genetician cu mustață cu ochi amabili a spus că au un fel de mutație rară.
– Nu I-am spus lui Pașa, mi-era teamă că mă va face să renunț la el. El a spus întotdeauna că copiii bolnavi ar trebui să rămână în spital, este mai bine să aibă doi noi, sănătoși. De aceea nu I-am spus nici mamei mele, pentru că mi-era teamă că va vărsa fasolea. Cu toate acestea, mi se pare că a înțeles totul singură, fără explicațiile mele. Și este greu să nu înțelegi – este deja mare, au început să pună toate întrebările. Așa că am venit aici, departe de întrebări. Nu vă puteți imagina cât de obosit sunt de toate acele priviri laterale din spital și de pe terenul de joacă… și este numai vina mea, știu!
“Ești un prost, – a spus Bogdan, s-a întors și a plecat.
Nu l-a oprit, pentru că știa că va dura ceva timp. Poate ar putea s-o ierte.
În acea seară, și-a sunat soacra și i-a spus totul. Era întotdeauna la fel ca Pașa, făcând mereu o față când era vorba de copii bolnavi. Anya s-a gândit că acum toate aceste cereri pentru ca ea să-i dea Seryozha se vor încheia. Dar soacra mea a spus:
– Da, știam asta, prostule, nu am văzut copii? Și mă uit la Malyshev degeaba, nu-i așa? Nu vă faceți griji, Pasha a fost cu un ciudat când era copil și nimic, un băiat bun a crescut, nu? Adu-l pe Seryozha, sunt deja atât de plictisit.…
Anya a promis că vor veni cu siguranță să o viziteze în ajunul Anului Nou. Dar Seryozha va locui cu ea. Și soacra nu s – a certat-vor ajunge și este deja bine și apoi vom vedea.
Anya și-a cerut scuze fiului ei. Ea a spus că îl iubește, că era foarte obosită și supărată. Și că nu vrea să-l părăsească pentru nimic, pentru că el este cel mai bun.
***
Când s-a auzit o bătaie la ușă, Anya a sărit. În adâncul sufletului, spera că va veni–l-a așteptat în prima zi, a doua, a treia… apoi nu a așteptat atât de mult, deși a continuat să spere. Trecuse mai mult de o săptămână și ea ar fi putut înceta să aștepte, dar și-a amintit de ochii lui și de reflexia ei în ei, iar acest lucru nu i-a permis să-și șteargă Speranța din inimă.
Desigur, Bogdan stătea pe prag. Nu zâmbea, dar nici nu se încrunta, așa cum fusese în timpul ultimei lor conversații. Ținea o cutie de creioane colorate în mâini.
– Ei bine, – a spus el. – Vrei să ți-l prezinți pe fiul tău?
Anya adulmecă și îi zâmbi.
“O voi face, – șopti ea. “Intră…
