— Nu am venit să mă cert. Hai să vorbim.
Tanya se uita la Vadim și abia îl recunoștea.
Înainte, el plecase la altă femeie, plin de încredere în dreptatea sa, iar acum stătea în fața ei, cu capul plecat, de parcă anii de greșeli trăite îi apăsau greu pe umeri.
Haina șifonată, privirea neliniștită, barba stufoasă care trăda oboseala — totul arăta că viața îl zdrobise și îl făcuse să-și reconsidere multe convingeri. Ochii lui nu mai străluceau de aceeași hotărâre — acum se citea în ei confuzia și speranța cu care o privea pe Tanya.
— Vorbește, — răspunse ea calm, deschizând ușor ușa, dar fără să-l invite să intre.
Vadim își trecu nervos mâna prin păr și oftă adânc. Era evident că nu știa cum să înceapă conversația.
— Am fost un idiot, Tanya. Am înțeles totul. Nici nu-ți dai seama cât de rău îmi pare.
Tanya zâmbi scurt, fără răutate, mai degrabă cu o ușoară oboseală.
— Ce anume ai înțeles? — întrebă ea, încrucișând mâinile pe piept.
— Că am făcut o greșeală. Că tu ai fost cea mai bună din viața mea.
Că am schimbat familia pentru… pentru o fantezie, înțelegi?
„Fantezie?” repetă Tanya, privindu-l fix în ochi.
„Erai atât de sigur de alegerea ta. Sigur că nu meritam atenția ta.
Că sunt banală, că nu am nimic să-ți ofer.
Vadim lăsă capul în jos.
— Am fost un prost. Credeam că fericirea înseamnă strălucire exterioară, ușurință, și nu sprijinul, loialitatea, confortul pe care tu le ofereai…
— Și acum, când ușurința asta a dispărut, ți-ai amintit de mine?
— Ți-ai amintit de cea care nu avea timp pentru manichiură și coafuri impecabile? De cea căreia i-ai lăsat doar datorii și pereți goi?
— Tanya, eu…
— Tu ai făcut alegerea atunci. Acum am făcut-o eu.
Și știi ceva, Vadim? — zâmbi ușor. — Nu mai am încredere în tine.
Ea îl privea în tăcere. Odată, aceste cuvinte i-ar fi provocat o furtună de emoții, dar acum în fața ei nu stătea „cel mai bun bărbat din viața ei”, ci doar un om care odată i-a frânt inima.
— Și ce vrei? — întrebă ea după o pauză.
Vadim făcu un pas mai aproape, dar ea rămase pe loc. El observă asta și se opri.
— Vreau să repar totul. Vreau să mă întorc, dacă îmi permiți. Sunt gata să fac orice. Doar dă-mi o șansă.
Tanya coborî privirea, apoi o ridică încet.
Câte nopți visase la aceste cuvinte? De câte ori își imaginase cum o va implora să-l ierte? Dar acum, când momentul sosise, nu simțea nici bucurie, nici satisfacție. Doar o ușoară tristețe.
— Să ne împăcăm? Unde? În apartamentul gol pe care l-ai părăsit, convins că nu mă voi descurca fără tine? — vocea ei rămase calmă, dar Vadim tresări.
— La femeia pe care ai umilit-o plecând și comparând-o cu alta?
— Chiar vrei să te întorci la mine? Sau pur și simplu nu ai unde să te duci?
Vadim își întoarse privirea, de parcă răspunsul era evident, dar îl înghiți, nevoind să recunoască.
— Înțelegi totul greșit… Am fost un prost. Credeam că am nevoie de o altă viață, că iubirea este ușoară. Dar, Tanya, m-am înșelat. Am înțeles că tu erai sprijinul meu, familia mea.
Tanya zâmbi amar.
— Sprijin? Familie? Amuzant. Și când ai plecat, te-ai gândit la mine? La fiul nostru?
Sau nu-ți păsa deloc de casă atunci?
— Eram orb… — Vadim își trecu mâna peste față. — Am distrus totul. Dar vreau să repar totul.
Oksana m-a dat afară.
— Să repari? — vocea ei deveni mai fermă. — Și dacă Oksana nu te-ar fi dat afară?
Dacă nu ar fi apărut altcineva în viața ei? Ai fi aici acum? Ți-ai fi amintit de noi?
Vadim tăcu, ne găsind cuvinte. Voia să spună că da, și-ar fi amintit. Dar înțelegea că ar fi fost o minciună.
— Oksana te-a dat afară? Adevărat? — a întrebat ea.
El a dat din cap în tăcere.
— A apărut cineva în viața ei? — a întrebat din nou Tanya, aproape sigură de răspuns.
— Nu știu… Poate, — a murmurat el.
— Sigur, — a zâmbit ea. — Cei ca tine sunt previzibili.
Ai părăsit una, ai găsit alta. „Un femeier nu se schimbă, el schimbă femeile” – sună familiar?
Vadim tresări.
— Nu e așa… Chiar credeam că ea e aleasa. M-am înșelat.
— Te-ai înșelat? — Tanya ridică o sprânceană. — Ai plecat cu capul sus, convins că fără tine sunt terminată. Și acum stai aici pentru că fără mine ai ajuns într-un impas?
Vadim strânse pumnii, dar nu spuse nimic. Înțelegea că nicio justificare nu va schimba trecutul.
— Credeam că ești fericit. Credeam că aveți o iubire adevărată.
— Iubire… — zâmbi amar el. — S-a dovedit a fi altceva.
Când am pierdut totul, am înțeles că nu pe tine trebuia să te pierd.
Tanya clătină din cap.
— E prea târziu, Vadim. Nu sunt o rezervă.
Tanya zâmbi. Totul era previzibil.
— Știi ce e cel mai interesant, Vadim? — continuă ea.
— Te iert. Sincer. Nu-ți port pică, nu vreau să mă răzbun, nu te blestem noaptea. Nu mai sufăr.
El o privea, fără să înțeleagă.
— Dar nu te aștept. Nu te-am așteptat în toate aceste luni. Și nici acum nu te aștept.
Nu voi mai locui cu tine sub același acoperiș.
Vadim strânse pumnii.
— Dar tu m-ai iubit…
— Te-am iubit, — recunoscu ea calmă. — Dar apoi am trecut peste. Acum îmi continui viața. Fără tine.
El coborî privirea. Vântul îi flutura haina, parcă și natura îi amintea că trecutul nu se mai întoarce.
— Tanya…
— Ai avut dreptate într-un singur lucru: iubirea trece. Uneori rămâne ceva cald, luminos, iar alteori — doar goliciune. Noi doi nu mai avem multe, Vadim.
Și asta nu e suficient pentru a o lua de la capăt.
El o privea în tăcere. Probabil se aștepta ca ea să-l îmbrățișeze, să izbucnească în lacrimi, să-i spună că l-a așteptat mult timp. Dar asta nu se întâmplă.
— Deci nu mă ierți? — întrebă el cu voce răgușită.
Tanya scutură din cap.
— Te iert. Dar nu te las să te întorci.
Ea închise ușa în fața lui.
Pe stradă bătea un vânt rece de toamnă. Vadim mai rămase puțin la ușă, dar nu îndrăzni să bată.
Înțelegea că totul se terminase.
Tanya se îndepărtă de ușă și își trecu încet mâna peste față. Inima îi bătea regulat.
Nu plângea. Nu era supărată. Nu avea îndoieli.
În clipa următoare, fiul ei, Sasha, în vârstă de patru ani, a ieșit în hol.
— Mamă, cine a fost?
Tanya a zâmbit și s-a aplecat spre el.
— Doar un om din trecut, Sasha.
Băiatul a îmbrățișat-o de gât, lipindu-se de ea cu încredere.
— Bine, hai să ne jucăm.
— Da, dar mai întâi spală-te pe dinți, bine? — îi aminti ea blând.
Sasha se umflă nemulțumit, dar dădu din cap și fugise în baie.
Tanya se sprijini de perete, închise ochii și inspiră adânc.
Înăuntru era liniște. Liniște suavă.
Se duse în bucătărie, puse ceainicul pe foc și se uită la reflexia ei din fereastră.
Femeia care o privea de acolo era puternică. Trecuse prin durere, trădare și dezamăgire, dar nu se dăduse bătută. Acum trei ani, soțul ei o părăsise cu fiul lor de un an pentru alta.
A reușit să treacă peste. A devenit mai puternică. Îi era milă de Vadim, dar sentimentele pentru el se stinseseră demult după trădarea lui.
Acum o aștepta o viață nouă. O viață fără loc pentru trecut. Acum trăia pentru ea și pentru fiul ei.
Iar Vadim va reuși. Așa cum reușise ea odată.
